Taina

Nimic din ce există nu este întâmplător…taina-cuvintepictate

Se așternu o lungă tăcere. Era așa liniște în pădure că se auzeau gândurile. Salmanul Ter  nu se așteptase ca el să nu fie cel ce primea darul suprem. Trecuseră doisprezece ani. În toate visele sale, de dincolo de timp, se vedea ținând în mână marea cheie a cunoașterii. Iar acum, alesul era altul. Ochii i se aprinseră de foc rău. Tocmai el, cel care avusese curajul să aleagă calea, așa cum o făcuse Primul Zeu, scriind în Cartea Sfântă… Străbătuse cele trei etape în pământ, fără obstacole, mai rămâneau cele trei sulițe. Dar nu lui îi erau hărăzite. Simțea că nu e drept, că nu e posibil ca tot ce învățase în anii grei să se piardă în negură. Nu se îmblânzise. Mai avea de învățat multe de la cei ce citeau gândurile și stelele, însă în luciul apei încă nu știa să vadă altceva decât propriul chip. Altarul cântător îl trezi cu sunete prelungi la care răspundeau pietrele. Ecoul se transformă în cânt. Un clopot de liniște ………………………………………..