Față în față

fatainfata-cuvintepictateSe țese istoria, o țesem și noi,
în lumea întreagă. Numărăm adversari
și probabili susținători pe tabla de șah a cuvintelor.
Dar lupta asta nu am învățat-o la școală…
Măsurăm, cu amărăciune ravagiile făcute,
încrederea zdruncinată și ne preschimbăm
în simboluri cunoscute demult.
Nu eroarea o ispășesc, ci adevărul,
nu singurătatea o ispășești, ci frica.
Ne învârtim în sensul invers vieții,
în flăcări înalte de idee ce le păstrăm și azi.
Încă ne plimbăm necunoscute în dimineți,
încă mai sorbim cu sete din izvorul adevărului,
cu pleoapele umede de rouă.
Suferim și strigăm pentru toți,
respectând promisiunile făcute,
inimile ne cresc pe măsura prieteniei.
Ne întristăm, când casele se transformă
în cimitire, dar nu punem vremii hotar,
doar moartea e întâlnirea viilor.
Am învățat că umbra măsoară ziua,
că ceasul nu măsoară timpul,
că vitregia sorții înseamnă împrimăvărarea istoriei.
Cuvântul e pecete și gândul eternă dăinuire.
Spate în spate, cercul e complet,
față în față, refacem povestea nespusă.
Tablou – Jurgen Geier

Cuvântul viu

cuvantviu-cuvintepictateE palid gândul de pomenire… S-a așternut o liniște de piatră. Au trecut anotimpuri și oamenii noi au uitat de cei vechi, chiar dacă viața prezentă e legată de cea trecută, cu firul ce biruiește moartea. Nu mai sângerează rănile, au rămas însă sculptate în marmură albă. Ce-a fost viața lor… de-abia mai găsim rare umbre, și mor morții noștri în fiecare zi, de durerea neînțelegerii noastre… Ce patimă or fi avut în priviri și ce roșu trebuie să fi fost sângele scurs pe trup și scut! Ce iubire nesfârșită pentru glie!… Ce dorință de moarte!…Purificați au fost de foc și fier cu gândul că sacrificiul lor e pentru noi, cei ce ar fi trebuit să fim mai buni ca ei. Dureroasă învățătură ce lipsește din toate cărțile! Murmură tainic pietrele pentru cei ce aud, freamătă pământul străbun pentru cei ce văd.

………………………………………………..