Liniște și pace – Mănăstirea Balaciu

Curtea bisericii năpădită de verde

Curtea bisericii năpădită de verde

Pe malul stâng al râului Ialomița, într-un loc liniștit, cu un farmec aparte, am găsit mănăstirea Balaciu. Un spațiu cu o istorie încâlcită. Construită între anii 1822-1825 de către Neacșu Pitișteanu, a servit ca biserică locuitorilor din satul cu același nume, până în anul 1929, când, din cauza inundațiilor, satul a fost dislocat. Biserica a rămas singură între de ape.

În 1929, biserica a fost transformată în mănăstire de călugări. Apoi, în 1961, în Vinerea patimilor, a fost închisă de regimul comunist. Anexele au fost dărâmate, iar călugării transferați la mănăstirea Căldărușani. Biserica a rămas în picioare și de astă dată, singură între câmpuri.

Sfânta Treime

Sfânta Treime

În vara anului 1990, au început lucrările de restaurare. Din vechiul edificiu nu se mai păstrează decât zidurile acestuia, până la centură. Biserica are formă de cruce, două turle, una deasupra naosului, celalaltă frontală, iar pridvorul deschis este ridicat pe douăsprezece coloane de piatră.

Pictura, în culori vii, de pe pereții interiori cuprinde scene din Vechiul și Noul Testament.

Maica Domnului

Maica Domnului

Sf Teodora și Sf. Parascheva

Sf Teodora și Sf. Parascheva

Taina

Nimic din ce există nu este întâmplător…taina-cuvintepictate

Se așternu o lungă tăcere. Era așa liniște în pădure că se auzeau gândurile. Salmanul Ter  nu se așteptase ca el să nu fie cel ce primea darul suprem. Trecuseră doisprezece ani. În toate visele sale, de dincolo de timp, se vedea ținând în mână marea cheie a cunoașterii. Iar acum, alesul era altul. Ochii i se aprinseră de foc rău. Tocmai el, cel care avusese curajul să aleagă calea, așa cum o făcuse Primul Zeu, scriind în Cartea Sfântă… Străbătuse cele trei etape în pământ, fără obstacole, mai rămâneau cele trei sulițe. Dar nu lui îi erau hărăzite. Simțea că nu e drept, că nu e posibil ca tot ce învățase în anii grei să se piardă în negură. Nu se îmblânzise. Mai avea de învățat multe de la cei ce citeau gândurile și stelele, însă în luciul apei încă nu știa să vadă altceva decât propriul chip. Altarul cântător îl trezi cu sunete prelungi la care răspundeau pietrele. Ecoul se transformă în cânt. Un clopot de liniște ………………………………………..