Legea de a muri

legeadeamuri-cuvintepictateI-a ascultat fiecare vorbă, uitându-se cu admirație și atenție. Uneori este nevoie de timp și spațiu pentru gândire, însă nu uita că sufletul este fără timp. Oprește-te să asculți liniștea. Dacă ești tăcut, vei ajunge să îți simți calea. E atât de simplu adevărul! Se întâmpla aievea, sufletele zburau prin pădurea aceasta. Știa din poveștile vârstnicilor că sunt locuri unde ele se adună la sfat în noaptea când cerurile se deschid, așa cum o fac și cei vii. Și iată, unul dintre ele i-a vorbit. Un suflet cu chip de bătrân, cuminte, bun și primitor. Învățase să își deschidă sufletul și inima-i era curată. Avea încredere și trăia fără învinuire. La plecare, își lăsase voința pe altar și acum își îndeplinea legământul cu bucurie, căci nu simțise niciodată lipsa ei.Ochii ageri descopereau culori nebănuite în pădurea neagră. Fusese trimis în necunoscut să pună capăt răului. Și sufletu-i plângea de fericire știind că orice luptă e un joc și orice încercare înseamnă creștere. Tot sau nimic. Alesese ce era mai bine, împlinirea destinului. Dovadă erau sufletele ce îl însoțeau pe drum de mult timp, trecut, prezent și viitor. Era cel ales, primisese de la Marele Zeu un dar neprețuit pentru care mulțumea mereu și mereu. Cercul trebuia închis. Și dacă va muri aici, va continua să trăiască dincolo. Așa cum dacă va trăi aici, va muri dincolo. Viața fără de moarte nu se poate, ele sunt cercul și una din legile scrise pe tăblițe de aur. Știa ce are de făcut, avea totul adânc întipărit în inimă. Ziua se naște din noapte. Puterea zeilor era cu el.

Se înclină să primească soarele. În mâna lui, sabia prinse strălucire. În palmă i se strânseră toate puterile. Agilitatea îl ajutase mereu să iasă din momentele dificile, avea un simț înnăscut al strategiei. Închise ochii și se gândi la viața lui. Din zi și noapte, luase tot.Totul era o pregătire pentru această clipă. Cu toată zbaterea aceasta, norii treceau liniștiți mai departe. Cu toată arderea, lumea își va vedea de ale ei.

Iulia Em – Baladă fulgerată de vânt

Cuvântul viu

cuvantviu-cuvintepictateE palid gândul de pomenire… S-a așternut o liniște de piatră. Au trecut anotimpuri și oamenii noi au uitat de cei vechi, chiar dacă viața prezentă e legată de cea trecută, cu firul ce biruiește moartea. Nu mai sângerează rănile, au rămas însă sculptate în marmură albă. Ce-a fost viața lor… de-abia mai găsim rare umbre, și mor morții noștri în fiecare zi, de durerea neînțelegerii noastre… Ce patimă or fi avut în priviri și ce roșu trebuie să fi fost sângele scurs pe trup și scut! Ce iubire nesfârșită pentru glie!… Ce dorință de moarte!…Purificați au fost de foc și fier cu gândul că sacrificiul lor e pentru noi, cei ce ar fi trebuit să fim mai buni ca ei. Dureroasă învățătură ce lipsește din toate cărțile! Murmură tainic pietrele pentru cei ce aud, freamătă pământul străbun pentru cei ce văd.

………………………………………………..