Soartă supraetajată

soartasupraetajata-cuvintepictate

Rătăcește fără ramă tabloul,

marea vrea să cadă,

nisipul face riduri,

soarele bate grinzi în cer,

pescărușii râd

de scoicile rupte de oboseală

ce respiră greu libertatea.

Câte un nor umple

locul gol, acolo sus,

căutând lumina.

Ce soartă supraetajată!

Tablou: Vladimir Kush – Pearl

Contur

catchDesculță,

nu ating iarba,

doar strivesc cuvintele

când sparg liniștea.

Din neputința de a învăța

că, pas după pas,

tăcerea desenează

poziția ființei

ce moare spre a se naște

ca o sămânță de rod

completă, absolută,

conturez o stea.

Desculță,

nu ating jarul,

doar depărtez din priviri

vălurile nopții

până suspinul se face pasăre,

până pasărea se face pace.

Tablou: Aimee Stewart – Chasing starlights

Calea iubirii

caleaiubirii-cuvintepictate

Cum să devii mai înțelept, se întrebă, dacă nu auzi vocea strămoșilor răscolindu-ți sângele? Harul de femeie-stea nu era suficient. Nu este simplu să rămâi spectator într-un colț de cosmos, când toate își continuă calea. Din triunghiul intenției, înțelepciunii și iubirii știa cum forma dă naștere pentru a forma. Erau trei cuvinte oglinzi. Din cinci sunete și cinci culori știa cum să grăbească vindecarea. Alt fel de alchimie. Vedea cele cinci culori ce curgeau ca niște râuri, energie subtilă ce îi reamintea cunoașterea sacră și înțelepciunea de a iubi. Privea adesea spre stele și ele îi dădeau răspunsul. Spune povestea pe care o auzi și o simți în inima ta. Își amintea cu mintea clară ce promisese la început. Și atunci Timpul se opri și gândul prinse contur în cuvânt. Venise vremea să își țină promisiunea.

………………………………………………………………………………

 

Tablou: Autumn Skye – Devotion

Praf de stele

Suntem doar praf de stele în lumea asta, veche și nouă mereu…

Un mâine diferit ne-așteaptă, o altă zi în care nimic nu va mai fi ca înainte. Și toate continuă să se schimbe neîncetat. E lumea noastră în care e destul loc pentru toate și totuși… mai e nevoie de blândețe și înțelegere, de strălucire și de inimi iubitoare.

Suntem doar praf de stele, rotit în spirale de viață și infinit, dar mai avem nevoie de momente în care să ne oprim.

Ne oprim ca să întrebăm, să răspundem,
împărtășind și râs și lacrimi, și șoapte și respirații, și bucurii și dureri. E destul loc pentru toate…

Împărțim și împrăștiem cuvintele ca pe niște frunze eliberate de crengi, ca pe niște frunze pe care pământul le primește ca dar al copacilor ce știu că din iubire, eliberezi.

Cel mai frumos cadou, esența ființei… lumina de început și de sfârșit. Adevărul continuă să ardă viu, sufletul caută lumina-sămânță  plantată luni și sori în urmă, dincolo de adâncimea universului.

Suntem praf de stele, aur pur ce vibrează și rămâne treaz pentru dansul de la marginea cerului.

Gând simplu

andrew gonzales-amore

Te recunosc în toate clipele și în izvorul inimii, de când dorul mereu chemător a deschis poarta spre darul sacru răspunzând la toate întrebările și înlănțuind toate gândurile. De-atunci sărbătorim clipa cu inimile fierbinți în cerul dinăuntrul nostru.

 

Tablou: Andrew Gonzales – Amore

Acasă

hands

Purtăm amintiri, lumini și umbre, prin labirintul vieții. Mărșăluim spre cunoaștere, inversând timpul, visând la fericire – coroana împlinirii. Urcă în noi, vârtej de sentimente, mireasma iubirii ce unește aici cu dincolo prin adevăr. Acasă nu este un loc, ci un sentiment.

De mii de ani picură-n clepsidră iluzii…

apaTe-am căutat printre verbe și semne de punctuație,
în zori de zi, în nopți adânci
Am ascultat vântul și am dansat cu ploaia,
mii de ani au trecut… boabe mici de nisip.
Brațele-mi sunt încă aici, chiar și după întuneric, chiar și atunci când nu crezi.

De mii de ani picură-n clepsidră iluzii…
Căutam nisipul înșelător când am auzit vântul chemându-mă, am dansat împreună cu frunzele şi ploaia a început să cadă, trezind rana plantată de cuțit în spate.

Cu ochii închiși, te cred nebuneşte şi mărturisesc adevărul fragil, deschis, căzut la picioarele noastre – nevinovată iubire ucisă de-a lungul vieții. Te iert de neiertare când te ascunzi în toate verbele, printre toate semnele de punctuație… Am înțeles, de acum o mie de ani, că vii înapoi mereu şi nu mă lași să cad.