Clipa cere amintire

clipacereamintire-cuvintepictate

Fântâna-și tremura unda de durere. Degeaba striga Ostar la fiecare apus deasupra-i. La fiecare răsărit de lună șoptea cuvintele pe care nu i le spusese iubitei sale încă, dar nimic. Apa-i închisese drumul către Iana. Și toate celelalte drumuri îi erau închise de Ter. Dar el nu știa, încă. Acum părea că nu mai are putere. Părea prea târziu. Zilele curgeau, nopțile asemenea și nimic nu se schimba. Ostar stătea ca o stană de piatră la rădăcina fântânii. Răsăritul soarelui era cea mai mare povară, era semnul că o altă zi începe cu el pe astă lume și Iana în alt colț de lume. Visa în puținele clipe de somn și atunci era fericit, se regăseau lângă bătrâna cetate. Într-unul din vise Iana îi apăru mai frumoasă ca niciodată și-i spuse: Mă ascunde albastrul, dar tu știi că mai presus e lumina. Vino! Te aștept la lună plină în cetate.

………………………………………………………………………………………………………

 

Tablou : Tiorra – The english knight and the lady

Lasă un răspuns