Altarul Păcii

altarulpacii-cuvintepictate

Asta mi-e vrerea! izbucni Ter cu furie. Chipul său nu dezmințea cu nimic această afirmație. Când cauți desăvârșirea, timpul devine nelimitat. Jurase pe umbra lui, la Altarul Păcii, să înlănțuiască soarele. Acum, scormonea în memorie. I-ar mai fi trebuit o singură zi. Grăbi pasul pe șirul de trepte de la intrare, strângând în mână amuleta. Era noaptea hotărâtă, la lună plină, între cele două sărbători importante, pietrele mari puteau fi date la o parte din calea soarelui. Și Oștirea nopții i s-ar fi supus fără crâcnire. În pumnii ei de fier energia străveche s-ar aduna armă distrugătoare. De teamă, s-ar pierde până și strălucirile stelelor.

E scris în stele destinul și Ter uitase să fie atent. Ura îl orbise. Timpul se măsoară în clipe, nu în zile și măsura energiei se învață la răsărit. În toate, e o măsură. Măsura aurie. El uitase semnul spiralic, forța cuvântului. Nimic mai crud pentru un sacerdot. Cearta pentru pământ și viață aduce moartea. Nu îi era de folos puterea de a vorbi cu morții, aceștia nu aveau voie să-i destăinuie viitorul. Marele Zeu veghea.

Lasă un răspuns