Astăzi, de atunci…

astazideatunci-cuvintepictateStrălucitoare zale căzură din lumină deoparte Ochii priveau spre cascada în ropot. Semăna cu o ploaie de vară ce înverzea frunzişul.

Sângele îi clocotea de amintiri din viitor. Erau împreună, lângă focul viu, în mireasmă liniștitoare de rășină arsă, meșterind statuete din ceramică, protectoare, pentru zilele ce vor veni. Nimic nu se făcea la întâmplare. Mâinile se mișcau ca și buzele. Cuvinte alese împreunate cu lut, mesaj fără vârstă, mesaj fără timp. Pământ, apă și suflet. Odată spuse, cuvintele, picături de înțelepciune străveche, duc la alte cuvinte și limitele atinse aduc limite mai îndepărtate. Cuvinte simple cu înțeles sacru.

Poruncile se hotărau pe muntele sfânt, în înălțimile pustii, acolo unde vibrația stâncilor te pătrunde până simți căderea în gol, unde totul e simplu, măreț și puternic, acolo, unde fruntea muntelui intră de cer. Străjuit de brazi cu rădăcini noduroase și coroane ce se scutură, drumul în sus e deschis doar celor aleși. Dincolo de brazi, colțurile de piatră ascund peșteri ce sunt deschise și închise doar de sacerdoți. Era imposibil ca cineva să intre fără să vrea și să fie dorit. Era țara semnelor, iar drumul – un labirint. Era locul unde se dobândea viața veșnică.

La începutul zilei, când cerul începea să se albească și prima rază de soare din oglinda de aramă prindea putere pentru a aprinde focul sacru, se adunau toți, în tăcere solemnă, pentru a asculta ce urma să fie. Soarele și oglinda aprindeau focul sfânt. Începură invocarea. Zamolxis, tu ești soarele, adu-ne lumina, luminează-ne! Pereții peșterii acoperiți de cristale începură să strălucească în mii de nuanțe, curcubeu. Preoții, în veșminte albe cu brâuri late, țesute cu fir de argint și opinci bătute cu ținte de bronz, se apropiară de foc cu mâinile ridicate. Tăcerea se așternu din nou, acoperind orice întrebare. Primeau toți marele dar, Darul Soarelui, și știau că imediat după primire venea și răspunsul. În liniștea deplină se auzi o voca ca un tunet. Comoara trebuie ascunsă spre păstrare. Semnele vremii vor vesti dimineața. Trecut fără viitor nu se poate, cum nici invers. Într-o zi binecuvântată va fi găsită. Și atunci toate vor fi ca la început.

…………….

 

Lasă un răspuns