MEMOR AMORIS

memoramoris-cuvintepictateCânta bufnița pe casă, dar Ostar nu o luă în seamă. Privea pe fereastră și visa cu ochii deschiși. O rază de Lună țintea, în întunericul nopții, brazii înalți ce păreau un grup de colindători. Avea o căsnicie trainică, o iubită frumoasă, albă ca raza aceea de Lună. Iana îi era lumina vieții. Alături de ea, viața era ca un vis frumos în care colindau plaiuri de rai. Dormea liniștită lăngă el, cu chipu-i fără preț, obosită după ziua grea. Îi pregătise bucate pentru drumul lung ce-l începea dimineață în ținutul Istrului. Rochia albă, fără mâneci, prinsă pe umărul drept cu o încuietoare ornamentală, lăsa deja să se vadă copilul ce era pe drum. Ce fericire mare îl cuprindea la gândul că Zeul etern le împlinise dorința! Îl frământau însă cuvintele pe care Iana le spusese la asfințitul soarelui.  Amintește-ți de dragostea noastră și după moartea mea!  Îi tăiase răsuflarea. Neștiind ce să-i răspundă, o cuprinse strâns în brațe și o sărută lung. Îi cuprinse chipul drag între palme și tăcere. Și somnul nu venea…
De câteva zile, pericolul amenința vechea inimă a țării. Și el,  căpetenie fiind, alesese primul plecarea. Sigura bucurie era reîntâlnirea cu Gemis, fratele Ianei, prietenul bun, tovarăș în atâtea lupte. Jocul vieții și al morții îi aducea împreună tot mai des.
Iana își adora fratele deși nu exista asemănare fizică între ei.
……………………………………………………………..

Lasă un răspuns