Oglinda

Oratoriul din pădure se scaldă iar în luna plină. Îți taie răsuflarea strălucirea sa. În zorii zilei trecute lupta fusese crâncenă. Din vârf de munte și până la mare. Căzuseră mulți, rubinul sângelui acoperise pietre vechi. Numai privirile rămăseseră în sus, spre soare. Și  rugăciunile din urmă. Acum… tăcere. De o parte e apă, de alta pământ. Altarul sfărâmat, crucea la fel.

***

Să fie așa, să se piardă pentru totdeauna? Ce bine sau ce rău așa de mare să fi făcut? Cum să-nțeleagă, peste timp, că nimic nu a fost împotrivă-i, când acum răspunsurile toate erau pline cu sânge? Puterea ochiului îndurerat descrescuse și neputința îl învelea cu-n giulgiu greu. Dar mai știa, în adâncul inimii, că roțile bătrânului timp îi vor da de veste. Și toate întrebările își vor găsi răspuns. Și atunci, cântecele ce se vor auzi ‘or liniști până și stelele…

…………………………………………….

 

Tablou: Jerry – Forest shrine (detail) – deviantart

Lasă un răspuns