Atât de obosită

atatdeobosita-cuvintepictate

Atât de obosită, în fiecare seară sunt,
de parc-aş duce eu pământu-n spate,
de parcă-s blestemată de ceruri
ca să le simt puterea lor albastră
şi-n schimb, să le dau un strigăt
cât e de lungă ziua.

În fiecare seară sunt atât de obosită…
şi clocotul de vise strălucite rupe-n mine
dintr-o mătase-mpăturită de bunica.
Sunt totul câteodată şi nimica…

Atât de obosită sunt încât, în dulcea, minunata amorţeală, adun pe piept comoară vegetală, rotundă, umedă şi clară.

Aduc acolo, jos, lângă călcâi
îzvor din muntele dintâi
şi aerul primar, în respiraţii,
îmi curge-n viorii vibraţii.

Încet, adorm, să-mi treacă oboseala…

Tablou:

O părere la “Atât de obosită

Lasă un răspuns