Între ieri și acum

intreierisiacum-cuvintepictatePlutesc în aer miresme

de viitor pentru trecut,

mii de șoapte,

încurcătură de sentimente.

De departe și de demult

stranii întâmplări,

ca semne-umbre mă înconjoară.

Se sting imaginile

la sfârșit de vis,

și-atunci mă cuprinde

dorul de copilărie într-o îmbrățișare.

Cântă greierii-n suflet,

crește iarba verde crud,

bunica face semnul crucii

pe o pâine caldă.

Inima n-a uitat drumul spre odată,

când nu reușeam

să o strâng în brațele mici

și mă lipeam cu obrazul

de șorțul ei mirosind a vanilie.

Mai regăsesc parfumul

în lumânări mici și albe,

dacă închid ochii

aș jura că-i aproape

și-mi taie iar anii

în anotimpuri de prăjituri.

Paști,  zilele mele și Crăciun.

Ușa secretă

usasecreta-cuvintepictateNu am scrisori, am cărți, am gânduri venite prea repede pe buze, ce înfloresc cuvinte. Uneori pictez alfabetul pe o perdea de imagini, atunci când aș vrea să vorbesc despre cu totul altceva, dar nu știu cum să o fac…

Sigur, în alt timp, am fost un bibliotecar bătrân, om din hârtie,
care nu a reușit să afle nimic revelator din răsfoirea cărților.

Dar a reușit să scrie despre cum se naște iubirea și ce e bucuria de a zbura.

Universul hârtiei mi-a deschis ușa secretă spre alte vieți. Din curtea miracolelor, pe puntea suspinelor, spre fântâna ispășirii, s-a deschis drumul prin pădurea enigmelor cu detalii și pietre misterioase.

Dincolo… răscrucea spre piedestal sau eșafod.

Scenariu improvizat

scenariuimprovizat-cuvintepictateMă ascund, relativ banal, în imagini și umbre,
înapoia lucrurilor, dinaintea sensurilor,
în oglinda anilor, în linia frunții,
în angoase neexplicate, în nostalgia afecțiunii pierdute,
în hohotul de râs, în bătălia vieții,
în învălmășeala străzii, în clopoțelul de la fereastră,
în priviri grăbite, în spatele pleoapelor,
în deprinderi pripite, în clipe de tăcere,
în lacrimile lumânării, în negura amărăciunii,
în sânul fericirii, între cărți vechi,
în foamea de fantastic, în învelișul terestru,
în legătura cu chei, în cutia cu scrisori,
în pâinea minții, în avatarul sublim,
în gustul fericirii, în propria poveste.

Tablou: Kathryn Renee – Hands painting mask 

Din umbra ta…

dinumbrata-cuvintepictateLa capătul privirii îţi sunt întâia lacrimă, când dorul te-mpresoară, dospit de amintiri. Ca dintr-o ploaie, picur şi mă topesc pe geană, alunec şi mă-mprăştii, curg, mă-nfior de teamă. E-n aer, numai suflet. Mă-ntreb, cine mai ştie cum m-am născut şi când… Din dragoste, din ură, din fericiri sau jale? Din umbra ta care învie-n zori, a nu ştiu câta oară?

Vis scurs în cuvinte

Miresme simple, daruri de început,
curge viața rotund în zile și nopți.
Clipele aleargă spre nevăzut.
Ce-aș pune diguri să le opresc din goană…

Colindă miresmele prin amintiri,
vin fiert cu scorțișoară,
fulgi albi pe pleoape umede,
clipa în care mă întrebam
de-i cineva mai fericit pe lume…
Învățasem să mă oglindesc
în limpezimea sufletului.

Miresme de început, daruri simple,
închise într-un vis pe vecie.


Tablou: Arthur Braginsky – Revue

Semne

Ne-a tot rămas un pas
şi încă un pas din bătrânul timp…
Un pas şi încă un ceas,
un pas, un timp, un anotimp
de ore de noroc amar
ce bat acum în ceasul-clopot.
Câte inimi, atâtea doruri
şi lacrimi fierbinţi.
Câtă linişte, atâtea visări,
plimbări de gând şi de dorinţe.
Flacăra dorului mai are de urcat
spirala dorinţelor sublime.
Clopote şi inimi vor bătea atunci
din pas în pas,
din ceas în ceas.
Suntem păsări de-o clipă în eternitate,
dureri de fiinţe dragi, pietrificate,
miros de fân proaspăt cosit,
lacrimi adânci ce dor
până-n albastre, îndepărtate zări…

Within Temptation – Memories