Zbor în doi

Iubire, tu îmi albești nopțile întunecate cu bolți înalte de stele, buchete de flori dăruite din aburul celor ce s-au iubit până târziu, în zori. Trupuri calde, două câte două, învăluite în petale de trandafiri pe care le numărăm ca într-un joc transparent, numai al nostru și atunci verigile dragostei se transformă în brățări încrustate cu pietrele veșniciei. Stele mari, în zbor, ne luminează calea și o scriem cu foc ca să nu ni se piardă urma în ceruri. Urcăm în stele cu inimile pulsând și rouă cu scânteieri multicolore în priviri. Se aude un țipăt prelung de undeva din străfundurile ochilor tăi. Mă înfioară arcul de lumină suspendat  peste bolta luminoasă a frunților noastre. Cu mâinile vibrând ne recreem conturul și aruncăm scântei din frunte, din ochi spre ziua de mâine. Îmbrățișările se transformă în mănunchiuri de flori cu suspine de dor atârnând la capătul petalelor. Ne pipăim cu privirea, strălucind până târziu. Șoptim despre iubire și degetele se ating până aproape de pătrundere. Mâinile, aripi de dor cresc păduri noi pentru o nouă primăvară.Vremea ca o podoabă grea se ridică și spulberă pânza de ceață ireversibilă dintre mine și tine. Ne învăluie muzica, simfonie a dragostei, ne leagănă clipele, ridicându-ne peste zări într-un cântec suav ce se înalță peste vârfurile munților noștri de dor și dorință.

Amintiri ce mi-au pictat un zâmbet pe buze

Bucură-te, mi-a spus tata, dacă vei sta sub streaşina sorţii, apărată de ploaie şi bucură-te dacă în loc de pâine moale, vei ţine în mâini o coajă uscată pe care s-o înmoi în picurii ploii. Du înainte crucea stejarului tău pe care o vor împlânta alţii în piatra eternităţii. Va fi mult de lucru şi timpul va trece repede. Vor fi oameni cărora le vei alunga înceţoşarea din imagini. Te vei legăna în codrul de suflete. Vei fereca inima încă o dată de-o dragoste pierdută şi alta câştigată, de mult prea mult şi nu ca prima oară. Vei număra lent plopii ce se înfioară a fericire. Vei trece în câştig pe alunecoase poteci de suflet. Flori de scuturi, se vor transforma  în fluturi. Îţi vei lăsa gândul stăpân şi lege. Vei râde clar şi hotărât. Ochii îţi vor ruga brazii înalţi să-şi scuture zăpada deasupra ta. Vei scrie în timpul zilei şi în miez de noapte. Vei coborî pietre din munte. Vei trece pe străzi vechi cu dor de nou. Vei căuta mângâierea gândirii şi culorile cuvintelor. Te vei reîntoarce la bucuriile simple ale copilăriei şi la amintiri despre căminul drag. Vei simţi dragostea pentru oameni cu singurătatea pustnicului. Vei căuta prieteni adevăraţi pentru suflet ca să împărtăşiţi lumina în preajma unei cafele aburinde. Din lacrimi vei face splendid şirag de pietre strălucitoare. Vei zâmbi prevestind lucruri bune. Vei simţi aerul tare până în adâncul sufletului. Vei uita teama, căci teama e fum.
Şi mai ales nu vei uita ca tot ce renaşte, se naşte din Noi.

Puterea Iubirii şi Adevărul Luminii

Puterea să ne fie Iubirea. Lumina să ne fie Adevărul. Iubirea să ne fie Puterea. Adevărul să ne fie Lumina.
Să se înalţe din noi munţi albaştri spre cer şi soare.  În locul aşteptării să simţim pace. Să reînvăţăm să trăim în armonie şi echilibru. Să fim ce suntem, să fim ce trebuie să fim. Să fim ce putem să fim, să fim acei care suntem.
Să ne bucurăm de Puterea Luminii, de Iubirea Adevărului. Credinţa să ne însoţească peste tot. Să ne întregim. Să ne împăcăm. Cu noi şi cu ceilalţi. Să ne iubim. Pe noi şi pe ceilalţi.

Hai să Trăim în Lumina Iubirii

Să umplem pământul cu râsul nostru.
Să dansăm ca fulgii de nea ce acoperă în aceste zile Pământul.
Să cântăm toţi acelaşi cântec.
Să zâmbim necunoscuţilor.
Să ne îmbrăţişăm cunoscuţii.
Să ne bucurăm de fiecare zi.
Să alungăm tristeţea din noi şi de lângă noi.
Să iubim tot ce ne înconjoară.
Să facem curăţenie în suflet.
Să păstrăm numai gândurile bune şi cuvintele frumoase.
Să creăm Paradisul, Aici, Acum.
Hai să transformăm viaţa într-o sărbătoare!

Lumina

Oh, spune-mi ce este aceea Lumină?
Cum poţi să spui să nu mă bucur de ea?
Sunt binecuvântată cu vedere, c
um să nu văd? Sunt lucruri minunate ce strălucesc mai tare ca un soare cald şi bun. Iubesc căldura din zi şi liniştea din noapte.Chiar când visez, iubesc ca-n trezie, îmi fac singură zilele şi nopţile, personajele din filmul vieţii mele.
Sunt răbdătoare, las răgaz tuturor să înţeleagă rolul, să-nveţe replici,să se bucure de lumina reflectoarelor sau să plângă în întuneric. Scenariul nu e al meu, eu doar mă bucur că văd lumina.

Țăranul și Dumnezeu

Lui Dumnezeu de sat îi este dor și de mirosul pâinii din cuptor. Câmpii mănoase noi vă așteptăm în piețe pline din orașe…
Pornește iar țăranul cu plugul la arat,
se-ntinde lin câmpia cât o cuprinzi cu ochii. E vremea bună pentru semănat,
din cer bogat de ploaie iar cad stropii.
Va fi un an mănos de-o să muncească toți, țăranul știe una, să muncească,
cu drag să tragă brazda din măruntaiele pământului străbun. El dacă vrea, ridică orgi de aur, bogate spice pentru trup
și câmp aprins de maci pentru suflet. I-e mâna bună, gândul e la fel, acolo-i numai el și Dumnezeu printre stropii de ploaie pentru grâul său. Înalță catedrale-n câmpul larg deschis și o pâine albă îi este căpătâi, știind de un veac ce trebuie să facă, așa cum doina o cânta la fluier, la fel și caii ce trăgeau la jug ca în legendă. Pe ai lui copii țăranul îi învață ce-i mai de preț, să nu mai fugă nimeni la orașe și satele a vatră să miroasă, a grâu curat și copt, ogrăzile să fie cuib de păsări blânde, în coamă, satul să deșire miresme dulci de pâine la cuptor.
Țăran străbun, fii bun cu noi! Când vine vara, grâu-i curcubeu și câmpul turn de fildeș pentru zeu, miros curat de doine, cântec sfânt, de parcă Dumnezeu a coborât iarăși în case.

Schimbare

Am iubit întotdeauna singurătatea, dar de la o vreme simt nevoia să-mi cântăresc iubirea și dragostea de oameni. Nu pot spune dacă acesta este un lucru bun…   s-ar putea să nu fie.
În ziua de azi, avem nevoie de comunicare. Numai prin ea putem trece
de sentimentul acesta de singurătate care ne frământă. Și totuși tac, așteptând schimbarea.
Până atunci… pictez cuvinte.

Cât te iubesc…

catteiubesc-cuvintepictateCât te iubesc…

ştii doar tu şi mama

ce mi-a legănat trupul!

Atâtea stele deasupra sunt,

îşi cerne simplu timpul

clipe proaspete peste noi,

fuioare largi de semne ale vântului

mă înconjoară și caut

un gest de-al tău

care să mă încălzească.

Stele reci de lacrimi

devin rubine la colțul ochilor

și mă întreb dacă e bine așa…

În amețeala serii, păsări plâng și apa

își freamătă neliniștită unduirile, 

acoperindu-mă.

Iubirea doar, rămâne,

amforă cu miere lovită de val.

De-ar fi să mor,

aş vrea în braţele-ţi să mă sfârşesc,

să mă topesc de dorul

ce m-apasă acum…

 

Tablou: Julia Watkins – Leaning lovers