Călătorie

În lăcaşurile sfinte se odihnesc, în urne, cenuşile unor oameni care se găsesc rar. Acolo lumina cade aproape perpendicular pe stâlpii albi. Lăcaşurile acestea sunt undeva departe, poate în nişte singuratice insule din Egeea.
E locul unde setea pentru călătorii mai frământă şi astăzi imaginare pânze, brăzdate de noduri pescăreşti, locul unde se pot duce la înălţimea urechii scoici  trandafirii din care murmurul sidefului  curge ca o miere divină.
În lăcaşurile sfinte de departe, sufletul se umple de alb și albastru până la margini.

Liber

Merg, cu mâinile ridicate, spre mişcătoarea lumină şi schimb în cântec gândurile. Trec, întâi, peste limbile de pământ, spre discul solar ce îşi roteşte aburii.
Încep să cânt, cu pieptul desfăcut, şi-ntorc privirile în jur:
“Liber sunt, aici, în munţii aceştia veşnici, liber voi fi mereu, căci munte sunt în sufletul meu!”

Tituş Constantin – Liber