Liniște și pace – Mănăstirea Balaciu

Curtea bisericii năpădită de verde

Curtea bisericii năpădită de verde

Pe malul stâng al râului Ialomița, într-un loc liniștit, cu un farmec aparte, am găsit mănăstirea Balaciu. Un spațiu cu o istorie încâlcită. Construită între anii 1822-1825 de către Neacșu Pitișteanu, a servit ca biserică locuitorilor din satul cu același nume, până în anul 1929, când, din cauza inundațiilor, satul a fost dislocat. Biserica a rămas singură între de ape.

În 1929, biserica a fost transformată în mănăstire de călugări. Apoi, în 1961, în Vinerea patimilor, a fost închisă de regimul comunist. Anexele au fost dărâmate, iar călugării transferați la mănăstirea Căldărușani. Biserica a rămas în picioare și de astă dată, singură între câmpuri.

Sfânta Treime

Sfânta Treime

În vara anului 1990, au început lucrările de restaurare. Din vechiul edificiu nu se mai păstrează decât zidurile acestuia, până la centură. Biserica are formă de cruce, două turle, una deasupra naosului, celalaltă frontală, iar pridvorul deschis este ridicat pe douăsprezece coloane de piatră.

Pictura, în culori vii, de pe pereții interiori cuprinde scene din Vechiul și Noul Testament.

Maica Domnului

Maica Domnului

Sf Teodora și Sf. Parascheva

Sf Teodora și Sf. Parascheva

Iubire şi iertare

iubiresiiertare-cuvintepictateDin iubire și iertare creștem…
Deschide ușa cât mai este timp,
spune bun venit noii vieți.
La orizont este enigma dezlegată…
Iubirea cerului pentru nori,
iubirea mării pentru nisip,
iubirea iernii pentru zăpadă,
iubirea mea pentru tine.
Șterge somnul ochilor, trezește-te,
ți-am adus un dar pentru inimă!
Hai vino, dă-mi mâna,
vom merge-n noua lume.
Ia-ți cămașa albă,
brodată cu firul iubirii.
Drumul e lung şi-i soare,
pământul s-a încălzit…
 Tablou: Renzo Castaneda – Alemania2

Curcubeu de sentimente

 afislansare (1)Sunt clipe când în suflet se revarsă o anume bucurie, ce greu se poate descrie în cuvinte…

Nimic nu este întâmplător, iar evenimentele se înșiruie în viața noastră potrivit unui plan, pe care de cele mai multe ori îl înțelegem după ce ne îndepărtăm de el, pentru că nu putem fi spectatori și actori în același timp. Totul vine spre noi într-un anumit ritm și într-un anumit moment. De-a lungul vieții, adunăm simetrii stranii, întâmplări și senzații care își găsesc replica paralelă în alt timp, ca un ecou trimis peste ani sau primit demult la începuturi. Se spune că se scurg eternități în clipe, dar există o clipă în care simțim că se închide cercul, completând și împlinind ceva infinit de prețios. De multe ori cercul începe sau se termină cu un gest sau un sunet, un moment care este în totalitate al simțirii și care poate schimba în întregime o viață. Acum ceva timp scriam inspirată de muzica sa:

 … am locuit odată,

acolo, în pădurea fermecată
cu lei, mistreți și lupi-îngeri,
dragoni și urși și cerbi cu stea în frunte
și toți ți se plecau în cale,
iar tu…tu le spuneai mereu:
“Iubiți lupta!
Luptați pentru iubire!”
Ți-aduci aminte prinț-vânător?
Mirosea a albastru de suflet în jur
și-a rubin de rană…”

 Astăzi ne leagă o prietenie frumoasă. Cercul e complet!

În călătoria cuvântului mărturisitor, suntem tovarăși de drum pentru că am pornit la fel, respectând legământul și aplicând puterea acestuia în sensul adevărului și al iubirii.

 ……………………………………..

Război mut

razboimut-cuvintepictateCuvintele-au tăcut o vreme, zdrobite de căderea nisipului, pierdute în surzenie și lipsă de ascultare.

Gândurile s-au oprit în nordul labirintului, acolo, unde viețile se poticnesc la răscrucea sorții, cu glezne sfărâmate.

Sentimentele s-au sinucis, sătule de traiul pe sărite, arse de lacrimi, încărunțite de timp. Războiul le-a lăsat pe toate fără sens, cu o mână întinsă spre file nescrise, cu cealaltă, agățată de borna speranței.

Vise în șirag, viață destrămată… Renaște sonor, povestea unei lumi unde nu sunt perdele, e doar cer.

Oglinda

Oratoriul din pădure se scaldă iar în luna plină. Îți taie răsuflarea strălucirea sa. În zorii zilei trecute lupta fusese crâncenă. Din vârf de munte și până la mare. Căzuseră mulți, rubinul sângelui acoperise pietre vechi. Numai privirile rămăseseră în sus, spre soare. Și  rugăciunile din urmă. Acum… tăcere. De o parte e apă, de alta pământ. Altarul sfărâmat, crucea la fel.

***

Să fie așa, să se piardă pentru totdeauna? Ce bine sau ce rău așa de mare să fi făcut? Cum să-nțeleagă, peste timp, că nimic nu a fost împotrivă-i, când acum răspunsurile toate erau pline cu sânge? Puterea ochiului îndurerat descrescuse și neputința îl învelea cu-n giulgiu greu. Dar mai știa, în adâncul inimii, că roțile bătrânului timp îi vor da de veste. Și toate întrebările își vor găsi răspuns. Și atunci, cântecele ce se vor auzi ‘or liniști până și stelele…

…………………………………………….

 

Tablou: Jerry – Forest shrine (detail) – deviantart

Axis mundi

Cu adâncimi de cuvânt

cobor spre izvorul adânc.

Șiroiesc

din profunzimile inimii

toate graiurile vechimii,

amprente și semnificații,

risipă de iubiri și istorii,

năzuințe în deșerturile minții.

Printre norii iluziei, soarele

încălzește spirala vieții

încrustată pe harta ființei.

Adevărul,

traversează timpul,

rupt de lume.

Îmi asum clipa,

axis mundi.

 

Tablou: Axis Mundi – Victor Popow

Carusel

Ieri, azi, mâine

povești de iubire

sub sticla deformatoare

a unei lumi ciudate.

Ieri,

în buzunarul de la piept

scrisoare parfumată,

vise vii.

Azi,

viață clandestină,

emoții orchestrate.

Mâine,

povestea,

dorința de a trăi.

 

Tablou:Todd Clercx Art Gallery – Cafesjian’s carousel

La miez de noapte

La miez de noapte,

totul e posibil.

Sunetul delirant al genelor,

sincopele singurătății,

vestește furtună.

 

Ecouri în întuneric,

vuiet de fulgere

și pocnet de comete

îmi acordează

umbra cu lumina.


M-ai lăsat în urmă,

dar te voi găsi.

Nu știu unde,

nu știu, dar

la miezul nopții

totul e posibil.

Norii,

sunt ades depozite

pentru praf de stele.